Iulia Avram. Femeia care face minuni cu faţa ta – VIP Magazin

Niciun comentariu In presa, Media
27 Mar
2015
VIPMagazin

Nu am mai trecut demult pe la Iulia. Nu reuşesc nicidecum să ajung, să-mi rup din timpul meu 15 minute de stat la ea. Dar simt că îmi trebuie. În ultimele luni, am luat câteva kilograme în plus şi dacă pe undeva nu e atât de rău, pe altundeva chiar nu e bine deloc… De exemplu, rotunjimea obrajilor… mă deranjează, vreau profil oval, adică ceea ce nu am avut niciodată… Dacă poţi ajunge la Iulia măcar de 10 ori timp de o lună, poţi fi aşa cum îţi place…
După 30 de ani, eu şi prietenele mele am ajuns să fim tot mai preocupate de felul în care arătăm… Încercăm tot felul de lucruri care să ne menţină elasticitatea tenului şi să ne netezească  ridurile, dar foarte rar reuşim această performanţă… Din cauza mimicii foarte dinamice prin care îmi exprim gândurile, dar şi din cauza pielii care este mai uscată decât mi-aş fi dorit, sunt foarte predispusă să mă încreţesc repede în jurul ochilor… Efectele tratamentelor prin masaj se văd pe termen scurt. Cutiuţele cu creme de branduri notorii aduse de prin dute-free şi străinătate tot nu fac minuni… Îmi amintesc aici un sfat de la o prietenă cosmeticiană – orice cremă aplicată pe faţă sau la ochi trebuie însoţită de un masaj cu buricele degetelor de 5 minute zilnic, dimineaţa şi seara. Iar 5 minute dimineaţa chiar sunt un lux, pentru mine, pentru că riscăm să întârziem la şcoală. Iar seara sunt tot un lux, pentru că după oboseala de peste zi, nu fac decât să visez cum mă prăvălesc în pat şi adorm instantaneu… Pentru proceduri de mezoterapie e nevoie de bani, trebuie să le faci măcar o dată la două luni, iar la botox nu vreau să mă gândesc, pentru că m-ar enerva perfecţiunea netedă şi artificială a frunţii şi pielii din jurul ochilor… Odată cu ridurile ar dispărea şi emoţiile. Iar în meseria mea, sinceritatea e primul lucru care contează în comunicarea cu oamenii… Aşa că ceea ce face Iulia mi s-a părut o alternativă fantastică.


Iulia te aşează într-un fotoliu moale,
 în faţa unei oglinzi uriaşe, în care îţi vezi toate defectele, dar şi ajunsurile feţei tale… Chiar dacă îţi spune că eşti o frumoasă şi o divă, Iulia se comportă cu pielea feţei tale aşa cum se comportă fiică-mea cu o bucată de plastilină. Fără bisturiu, seringi sau creme care fac minuni. Nu are nimic în palme. Doar te apucă de obraz, ţi-l masează între degete ca pe nişte firicele de nisip şi ţi-l întinde în direcţia urechii, spre forma perfectă în viziunea ei… „Uite aşa trebuie să fii!”. Ceea ce face ea are efectul unei intervenţii plastice. Doar că nu are bisturiu. E doar ea, fotoliul şi oglinzile!

Sculptoplastica este o procedură care nu necesită bisturiu şi este o invenţie brevetată de Iulia. Degetele ei transformă depunerile de grăsime în energie…

Nu m-am grăbit să povestesc, pentru că nu eram sigură că o să trăiesc o schimbare remarcabilă după întâlniri de 7 minute cu Iulia. Nu pot să spun că eram pierdută pentru societate, dar erau nişte părţi ale feţei mele care mă deranjau. Încet-încet, am remarcat conturul foarte clar al feţei mele. Obrajii groşi devin foarte fini şi catifelaţi. Acum am profil de care tare mi-e drag. Nici urmă de început de bărbie. Mi-au apărut pomeţii, pe care nu i-am avut niciodată, pentru că am fost cu faţa mai plină decât ar fi presupus silueta mea de adolescentă, din cauza căreia tot timpul lumea credea că am mai multe kilograme decât aveam cu adevărat. Pomeţii nu curg în jos, se ţin tare siguri de profilul pe care mi l-a dat Dumnezeu, iar pielea mea are o culoare mult mai vie. Mai am nişte riduleţe în jurul ochilor, dar sunt ale mele! Ele mă ajută să mă exprim. Sunt adevărată când râd, când spun ce cred. Niciodată cuvintele mele nu sunt simple cuvinte – ele sunt mereu însoţite de emoţia pe care o pot reda prin trăsăturile mele.

În termeni mai profi poţi spune cam aşa – sculptoplastica feţei este un serviciu unicat de corecţie şi de întinerire a feţei. Prin acest procedeu se poate înlătura uşor textura adipoasă a pielii… şi se poate corecta conturul feţei fără implicare chirurgicală. Metoda în cauză asigură liftingul muşchilor feţei şi gâtului într-un tot întreg, fiind totodată o alternativă pentru înlăturarea chirurgicală a defectelor feţei şi gâtului. Rezultatul este senzaţional. Rapid, cu efect local imediat, fără ca pielea să aibă de suferit. Cel mai curios este că se recomandă atât femeilor, cât şi bărbaţilor…

Clienţii Iuliei Avram,
 primii care au recunoscut public că mâinile ei fac minuni, sunt o mulţime de celebrităţi moscovite, cu care Iulia a lucrat mai mulţi ani la rând la cabinetul ei de pe Arbat. Printre ei se numără chiar şi c hirurgi plastici, staruri de televiziune, politicieni, persoane publice care trebuie să arate bine şi care nu vor să spună tuturor secretul… Au o atitudine destul de atentă faţă de felul în care sunt trataţi şi nu permit să se experimenteze pe ei… Poate că ceea ce face Iulia este împotriva  tuturor regulilor de masaj, dar ea poate fi numită pe bune o vrăjitoare care îţi creează o nouă faţă şi care e cea mai bună dintre zânele bune. Mai întâi îţi provoacă durere, apoi durere şi îndoială, apoi pe faţa ta apare lumina, o lumină incredibilă, parcă se îneacă soarele şi toată fericirea din lume pe chipul tău… Iulia este unică în ceea ce face. Metoda inventată şi brevetată de Iulia este rezultatul muncii ei de ani de zile şi călătoriilor ei prin toată lumea, unde a văzut diverse tehnici de masaj şi a înţeles de ce a ei este cea mai bună…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>